Ce demonstrație mai bună de putere putea face CCR decât aceea ca printr-o decizie să restrângă atât competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a da dezlegări pe chestiuni de drept (de a face interpretarea legii) cât și să restrângă funcția de legiferare a Parlamentului căruia îi stabilește limite de opțiune în privința adoptării legilor!
Este vorba despre decizia nr.874/2018 a fost publicată în urmă cu câteva săptămâni și puțini specialiști s-au aplecat asupra ei.
Totul a plecat de la hotărârea prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat, în complet reunit, la interpretarea unei norme juridice din Codul de Procedură Civilă cu referire la sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, precum și a prevederilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă pentru a asigura instanțelor de judecată aplicarea uniformă a reglementării în cauzele supuse judecății în această materie.
Prin hotărârea de interpretare Înalta Curte de Casație a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art.147 alin.(4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei. Prin această decizie, instanța supremă a statuat că, în cazul unei norme de procedură civilă, cum este și norma a cărei neconstituționalitate a fost constatată prin Decizia Curții Constituționale nr.369 din 30 mai 2017, aplicarea în timp a acesteia trebuie raportată la dispozițiile art.24—27 din Codul de procedură civilă, în sensul că procedurilor judiciare în curs le este aplicabilă legea în vigoare la momentul declanșării lor, iar hotărârile judecătorești rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Cu alte cuvinte ceea ce a fost înaintea decizie CCR din 2017 se supun regulii referitoare la cererile evaluabile în bani, în calea recursurilor, iar de la data plicării deciziei CCR recursurile nu mai sunt supuse regulii evaluării în bani a obiectului acțiunii, pe formă, fiind admisibile toate recursurile indiferent de valoarea lor.
Această interpretare nu a convenit unui justițiabil care a ridicat excepție de neconstituționalitate, iar de la această excepție a început „balul”.
Odată sesizată, Curtea Constituțională a decis să-și exercite autoritatea „marcându-și terenul” și considerând că Înalta Curte de Casație și Justiție și-a depășit competența iar prin interpretare a adăugat la legea fundamentală, efectuând chiar un control de constituționalitate asupra legii. Se arată în decizia CCR „că interpretarea dată normei legale criticate de către instanța supremă, prin hotărârea prealabilă pronunțată, contrar celor statuate printr-o decizie a Curții Constituționale, interpretare prin care sunt invalidate efectele de ordin constituțional ale unei decizii ale Curții Constituționale, de imediată aplicare asupra cauzelor pendinte, astfel cum acestea au fost stabilite în mod expres de instanța constituțională, încalcă Legea fundamentală. În acest mod, prin hotărârea prealabilă pronunțată, Înalta Curte procedează într-un mod contrar comportamentului constituțional loial de care aceasta trebuie să dea dovadă față de jurisprudența instanței constituționale, a cărei respectare constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept (a se vedea Decizia nr.581 din 20 iulie 2016, precitată, paragraful 50). Astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale, revine în sarcina autorităților publice de a aplica și respecta principiul constituțional general al comportamentului loial în raport cu valorile și principiile Constituției, inclusiv față de principiul consacrat de art.147 alin.(4) din Constituție referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor instanței constituționale.
De aceea, consideră Curtea Constituțională, interpretarea dată de instanța supremă textelor de lege criticate, care este în mod expres contrară considerentului nr.32 al Deciziei Curții Constituționale nr.369 din 30 mai 2017, referitoare la efectele deciziei de constatare a neconstituționalității, este de natură a contraveni efectelor de ordin constituțional ale deciziilor Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme legale, iar o înlăturare a acestor efecte, în cauzele deduse soluționării instanțelor de judecată, echivalează cu nerespectarea principiului constituțional al valorii obligatorii și opozabilității erga omnes a deciziilor Curții Constituționale, consacrată de art.147 alin.(4) din Legea fundamentală.”
În limbaj școlăresc, Curtea Constituțională ,i-a plesnit peste degete pe judecătorii Înaltei Curți spunându-le că bomboanele din cutia constituțională sunt rezervate numai pentru Curtea Constituțională.
CCR nu s-a mulțumit cu atât ci a plesnit cu rigla și Parlamentul spunându-i că în acea materie are o marjă limitată de apreciere, dincolo de care orice reglementare ar fi neconstituțională!!! Se spune în decizie că „prin raportare la căile extraordinare de atac, Curtea a reevaluat standardul de protecție pe care îl asigură art.16 alin.(1) și art.21 alin.(3) din Constituție, în sensul reducerii marjei de apreciere a legiuitorului în domeniul căilor extraordinare de atac și al sporirii garanțiilor care însoțesc accesul liber la justiție. Prin urmare, legiuitorul nu are îndreptățirea constituțională de a bloca, în funcție de valoarea pretenției deduse judecății, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetățenii într-o situație diferită, fără a avea o justificare obiectivă și rezonabilă”.
Parafrazând povestea Croitorașului cel Viteaz…… judecătorii constituționali au reușit să doboare „doi dintr-o lovitură”.
Să recapitulăm – prin decizia nr.874/2018 se stabilește că:
- CCR poate efectua control de constituționalitate asupra unor hotărâri judecătorești; pentru început asupra celor de dezlegare a unor chestiuni de drept;
- Înalta Curte de Casație și Justiție nu are voie să interpreteze legea decât în anumite limite care vor putea fi restrânse sau lărgite după cum dorește Curtea Constituțională; fără cale de atac.
- Parlamentul are fixate limite de apreciere în interiorul cărora poate legifera, deși este UNICA AUTORITATE LEGIUITOARE A ȚĂRII; fără cale de atac.
Întrebarea este când și cine a conferit Curții Constituționale căderea de a stabili justificări obiective și rezonabile care pot limita dreptul de a legifera al unicei puteri legiuitoare care este Parlamentul României sau de a limita dreptul instanței supreme (Înalta Curte de Casație și Justiție) de a interpreta legea?! Cumva chiar Curtea Constituțională prin înseși deciziile pe care le pronunță și care nu sunt atacabile, sub nicio formă?!
Vom reveni asupra acestui subiect în articolele viitoare când vom discuta de ce Curtea Constituțională a declarat nerevizuibile articolele care îi reglementează activitatea. INCREDIBIL dar adevărat!
