În Codul Civil există câteva dispoziții care asigură protecția legală a chiriașilor împotriva clauzelor impuse prin contractele de închiriere de proprietarii care închiriază locuințe sau spații de cazare.
În general contractele de închiriere au clauze pe care cei care doresc să închirieze, locatorii, nu sunt dispuși să le negocieze considerând că trebuie să-și păstreze toți așii în contract. În general contractele de închiriere au aparența unor contracte de adeziune, chiriașul fiind în situația „îl semnezi sau pleci”.
Legiuitorul a căutat să protejeze chiriașul de astfel de situații și a instituit prin dispozițiile art. 1825 și următoarele că orice dispoziții contractuale prin care denunțarea unilaterală a contractului de închiriere de către proprietar, modificarea unilaterală a acestuia în privința chiriei sau a condițiilor de locuit ori a diminuării spațiului închiriat sunt interzise.
Interdicția constă în declararea acestor clauze ca fiind nenumite, adică lovite de nulitate parțială sau absolută. Constatarea nulității se realizează de către instanța de judecată. Până la pronunțarea unui verdict, contractul de închiriere își produce efectele, proprietarul neputând invoca clauzele nenumite pentru a proceda la evacuarea chiriașului, arată practica judiciară în materia locațiunii.
Sfatul specialiștilor este ca închirierea să se realizeze pe durată determinată, regimul de protecție al chiriașului fiind în această situație mult mai ferm.
