Prin decizia 629/2018 Curtea reconfigurează mandatul parlamentar stabilind că parlamentarul poate solicita date și informații de la autorități publice numai prin intermediul întrebărilor sau al interpelărilor și numai cu privire la chestiuni cu caracter general.
În restul situațiilor acesta poate numai să transmită o petiție, spre competentă soluționare unei autorități publice sau poate solicita date despre stadiul soluționării unei petiții, în conformitate cu Legea 544 privind liberul acces la informații cu caracter public.
Curtea arată că alte acțiuni exced mandatului de parlamentar, deoarece acest mandat include ca principală atribuție componenta legislativă!
Relevante sunt următoarele dispoziții din decizia Curții:
„Deputatul, din punct de vedere juridic, nu are nicio răspundere juridică faţă de alegătorii din circumscripţia care l-a ales şi nici faţă de partidul pe lista căruia a candidat. Raporturile sale cu alegătorii şi partidul sunt raporturi morale, politice, dar nu juridice. El nu mai este ţinut să îndeplinească vreo obligaţie faţă de aceştia, el este obligat numai poporului.
Mandatul reprezentativ nu conferă dreptul parlamentarului de a reprezenta persoane fizice sau juridice în faţa autorităţilor administraţiei publice. De asemenea, deputatul sau senatorul nu poate invoca nicio putere de reprezentare a persoanei în sens civil.
Parlamentul, în exercitarea funcţiei sale de control, este îndreptăţit să utilizeze toate instrumentele juridice pe care Constituţia, legea şi propriile regulamente de organizare şi funcţionare i le pun la dispoziţie
Manifestarea suveranităţii cu care este învestit Parlamentul, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, constă, în esenţă, în exercitarea puterii legislative – ca unică autoritate legiuitoare a ţării.
Parlamentarii, exercitându-şi mandatul în serviciul poporului, trebuie să dea dovadă de aplecare spre discutarea, dezbaterea şi rezolvarea problemelor comunităţii, şi nicidecum să le ignore
În considerarea celor de mai sus, Constituţia a înzestrat Camera Deputaţilor, Senatul şi comisiile parlamentare cu competenţa de a cere informaţii şi documente Guvernului şi celorlalte organe ale administraţiei publice, la solicitarea membrilor Parlamentului. Este evident că şi aceste informaţii/ documente trebuie să prezinte interes general. În cadrul acestei proceduri, rezolvarea situaţiilor particulare şi concrete nu îşi găseşte raţiunea; mai mult, informaţiile şi datele solicitate nu pot viza datele cu caracter personal.
Funcţia de control a Parlamentului nu poate fi exercitată în mod individual de către parlamentari, ci numai în cadrul instituţional prescris de Constituţie. Curtea nu contestă faptul că, prin intermediul birourilor parlamentare din teritoriu, deputaţii sau senatorii pot lua cunoştinţă direct de problemele comunităţii, însă documentarea/ rezolvarea sistemică a acestora se realizează potrivit exigenţelor art.61 alin.(1) sau, după caz, art.111 şi 112 din Constituţie.
În aceste condiţii, Curtea reţine că deputaţii şi senatorii nu au dreptul să intermedieze/ mijlocească nici relaţia dintre cetăţeni şi organele administraţiei publice centrale şi locale şi serviciile şi direcţiile din subordinea acestora, în sens de control al activităţii acestora din urmă, şi nici relaţia dintre aleşii locali şi autorităţile publice centrale, dintre potenţialii investitori şi autorităţile publice locale, în sens de reprezentanţi ai aleşilor locali/ investitorilor, întrucât aceste activităţi reprezintă, în realitate, fie o formă nepermisă de control parlamentar, fie o arogare de drepturi care denaturează mandatul parlamentar şi care se constituie într-un veritabil impediment în relaţia directă a aleşilor locali/ investitorilor cu administraţia centrală sau locală.
Prin conferirea deputatului sau senatorului a unor atribuţiuni de intermediar între aleşi locali/ investitori şi autoritățile administraţiei publice, se depăşeşte rolul constituţional al acestuia, întrucât deputatul sau senatorul este pus în situaţia preluării unor competenţe/ sarcini specifice administraţiei şi va deveni, în final, un negociator al diverselor interese economice.
Astfel cum s-a arătat, deputaţii sau senatorii pot formula întrebări sau interpelări, iar Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă, aceasta fiind unica formă de control parlamentar ce poate fi exercitată de deputaţi şi senatori.
Informarea deputatului/ senatorului cu privire la o cerere/ petiţie transmisă de cetăţean autorităţilor publice se face numai în condiţiile în care cetăţenii au solicitat în prealabil sprijinul deputatului/ senatorului în cadrul activităţilor specifice relaţiilor publice şi audienţelor acordate cetăţenilor de către deputat sau senator, potrivit art.39 alin.(1) din Legea nr.96/2006.
Solicitarea unor astfel de informări, precum cele reglementate prin articolul unic pct.2 din lege, indică faptul că deputatul/ senatorul poate urmări modul de rezolvare a cererii/ petiţiei cetățeanului, fără a avea semnificaţia unui control, ci a exercitării în bune condiţii a mandatului său
Simplele informări cu privire la stadiul de rezolvare sau dificultăţile întâmpinate în soluţionarea unor cereri/ petiţii ale cetăţenilor pentru care a fost solicitat sprijinul deputatului/ senatorului nu se pot constitui într-o formă de control parlamentar, drept care nu intră sub incidenţa art.112 din Constituţie.