„Având în vedere lipsa de relevanță constituțională a Deciziei 2006/928/CE, act european cu caracter obligatoriu pentru statul român, cu atât mai puțin poate fi reținută relevanța constituțională a rapoartelor emise în cadrul M.C.V. În acest caz, actul emis nu îndeplinește nici condiția prevăzută de art.148 alin.(2) din Constituție, potrivit căreia numai ”prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare” declamă Curtea Constituțională prin decizia nr.137/13 martie 2019.

Așa o fi? Chiar poate Curtea să spună, peste Tratatul de Funcționare al UE ce se aplică și ce nu se aplică în România?

Prin decizie Curtea Constituțională neagă caracterul obligatoriu și aplicabilitatea directă a dispozițiilor Tratatului de funcționare al Uniunii Europene! Câți pași mai sunt până la ROEXIT? 4

În mod evident nu există nicio normă constituțională care să permită Curții Constituționale să desfacă ceea ce puterea legislativă, prin mandatul dat de popor prin alegeri libere, a decis. Aderarea la UE a României decisă de Parlament prin ratificarea tratatului de aderare, a presupus și asumarea în totalitate a dispozițiilor tratatelor institutive care au devenit normă internă care însă nu poate fi supusă judecății Curții pentru că are în baza art.148 alin.(2) și (4) din Constituție, normele europene derivate din tratate având prevalență față de normele interne.

Chiar Curtea recunoaște în considerentele deciziei că există norme aplicabile direct fără a fi necesară transpunerea în temeiul art.288 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene „Actele de drept european care au caracter obligatoriu sunt regulamentele (act legislativ care trebuie aplicat în integralitatea sa, în toate statele membre), și deciziile (act legislativ direct aplicabil și obligatoriu pentru toți cei cărora li se adresează; destinatarii săi pot fi statele membre sau chiar întreprinderile).”

Însă pentru a justifica respingerea aplicabilității directe, Curtea, făcând slalom uriaș printre argumentele de natură logică și juridică, consideră obiectul supus judecății sale rapoartele MCV și nu actul legislativ care le consacră, respectiv Decizia 2006/928/CE. E ca și cum s-ar contesta la Curte o lege iar CCR ar spune că a fost contestată o hotărâre de guvern și de aceea refuză judecata, hotărârea de guvern neavând relevanță constituțională ci doar infralegală. Sau într-o explicitare plastică a situației s-a făcut sesizare despre mere iar Curtea refuză să judece spunând că a fost sesizată despre pere.

Absurdul situației apare atunci când CCR argumentează că deciziile, ca acte legislative europene, nu pot avea relevanță constituțională, acesta fiind un truism. Nu s-a cerut Curții să constate relevanța constituțională a unei decizii UE ci caracterul de aplicabilitate directă, în temeiul art.148 din Constituție, caracter care trebuia doar constatat și nu analizată relevanța sa constituțională pentru că CCR nu are o asemenea competență. De altfel, Curtea a întors-o ca la Ploiești după ce în 2015 recunoscu-se aplicabilitatea directă a deciziei și prin urmare caracterul obligatoriu al rapoartelor MCV pentru România.

Punerea sub semnul întrebării a principiului aplicabilității directe al actelor legislative europene ( regulamente, decizii) este de rău augur pentru că înseamnă practic negarea unui element esențial al calității de membru al UE, acela de partajare a competențelor legislative cu uniunea. Subsumarea efectelor unui act legislativ european cu aplicabilitate directă, reglementărilor legislative interne înseamnă negarea principiului proproționalității ca parte a mecanismului de legiferare la nivelul UE. Câți pași mai sunt de făcut până la ieșirea din UE…probabil unul singur acela de denunțare a tratatului de aderare. Din păcate efectele deciziei CCR sunt devastatoare pentru că sunt în vigoare mii de acte legislative europene care au aplicabilitate directă în România. În urma decizie din 13 martie oricine se poate adresa Curții pe cale de excepție de neconstituționalitate pentru a nega aplicabilitatea directă a unui regulament sau a unei decizii europene, cerând Curții să analizeze „relevanța constituțională ” a acestora!