Ne lămurește Regulamentul european (UE) 2017/1939 AL CONSILIULUI din 12 octombrie 2017, privind instituirea Parchetului European care arată:
„Procurorul-șef european este șeful Parchetului European. Procurorul-șef european organizează activitatea Parchetului European, conduce activitățile acestuia și adoptă decizii (art.11). Totodată Procurorul-șef european prezidează reuniunile colegiului Parchetului European și răspunde de pregătirea acestora” iar „ la propunerea procurorului-șef european, colegiul numește procurorii europeni delegați desemnați de statele membre (art.17)”
De asemenea „în cazul în care investigațiile Parchetului European implică persoane protejate de un privilegiu sau o imunitate în conformitate cu dreptul intern, iar acest privilegiu (această imunitate) reprezintă un obstacol în calea unei anumite investigații în curs, Procurorul-șef european înaintează o cerere scrisă și motivată pentru ridicarea privilegiului sau imunității, în conformitate cu procedurile stabilite de dreptul intern.”
Care este competența Parchetului European? Ne răspunde același Regulament european 2017/1939 :
„Parchetul European este competent în ceea ce privește infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii…este competent, de asemenea, în cazul infracțiunilor referitoare la participarea la o organizație criminală sau cu privire la orice altă infracțiune care este legată în mod indisolubil de un comportament infracțional care intră în domeniul de aplicare al infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE (art.22)”
Competența teritorială: „în cazul în care aceste infracțiuni:
(a) au fost săvârșite integral sau parțial pe teritoriul unuia sau mai multor state membre;
(b) au fost săvârșite de către un resortisant al unui stat membru, cu condiția ca un stat membru să aibă jurisdicție în privința unor astfel de infracțiuni atunci când sunt săvârșite în afara teritoriului său, sau
(c) au fost săvârșite în afara teritoriilor prevăzute la litera (a) de o persoană care face obiectul Statutului funcționarilor sau Regimului aplicabil în momentul săvârșirii infracțiunii, cu condiția ca un stat membru să aibă jurisdicție în privința unor astfel de infracțiuni atunci când sunt săvârșite în afara teritoriului său.(art.23)”.
